Standing ovation pentru un veritabil Sir!** Alex Ferguson împlinește azi 26 de ani pe banca lui United! Povestea incredibilă a scoțianului

Standing ovation pentru un veritabil Sir!** Alex Ferguson împlinește azi 26 de ani pe banca lui United! Povestea incredibilă a scoțianului
  • Publicat:
  • Actualizat:

6 noiembrie 1986. O dată ce stă scrisă cu caractere de aur în cartea de istorie a lui Manchester United. Cu fix 26 de ani în urmă, Alexander Chapman Ferguson era numit în funcția de antrenor al „Diavolilor”.

În toată această perioadă, Ferguson s-a impus de 12 ori în Premier League, de 5 ori în Cupa Angliei și de două ori în Champions League. Sub comanda sa clubul a renăscut, titlul câștigat la finalul sezonului 1992-1993 fiind primul după o pauză de fix 26 de ani.

Pentru a-și demonstra aprecierea față de munca depusă de tehnicianul scoțian, clubul din Manchester a decis să-i ridice o statuie lui Ferguson. Aceasta va fi expusă pe 23 noiembrie lângă tribuna care-i poartă numele.

Începutul a fost unul extrem de dificil pentru Ferguson. Numit în funcție pe 6 noiembrie, scoțianul a debutat două zile mai târziu cu un eșec în fața modestei Oxford, scor 0-2. A urmat apoi un egal alb cu nou-promovata Norwich, iar prima sa victorie pe banca lui United s-a înregistrat pe 22 noiembrie contra celor de la QPR (1-0). Primul trofeu câștigat de Ferguson a fost Cupa Angliei la finalul sezonului 1989-1990, adică la aproape patru ani după ce fusese numit în funcție. De atunci însă, vitrina clubului a început să devină neîncăpătoare pentru toate titlurile aduse de antrenor.

Distincția „Sir” i-a fost oferită de Casa Regală Britanică după ce Manchester United a obținut trofeul UEFA Champions League în 1999, în urma finalei plină de dramatism cu Bayern Munchen.

Ferguson a fost numit antrenorul anilor ’90, a fost antrenorul sezonului de 10 ori în Premier League, de 26 de ori antrenorul lunii, o dată antrenorul sezonului în UEFA Champions League în sezonul de grație 1998-1999, cel mai bun antrenor din lume (1999, 2008), antrenorul secolului 21 – distincție obținută în acest an.

70 de ani este vârsta lui Sir Alex Ferguson

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×